Aluniș (Mureș) (în maghiară Magyaró, în germană Haseldorf) este un sat în județul Mureș, Transilvania, România. Este reședința comunei Aluniș.

Comuna  Aluniş,  pitoresc cadru natural al spaţiului carpato-danubian, este situat în partea central-nordică a României, în Podişul Transilvaniei, pe meridianul 46º53'33” longitudine estică şi paralela 24º49'20” latitudine nordică. Altitudinea medie a comunei este de 418 -  424 m de la nivelul mării .

Comuna este aşezată pe malul stâng al râului Mureş, la 18 km distanţă de municipiul Reghin şi la 50 km de reşedinţa de judeţ, municipiul Tîrgu – Mureş. Suprafaţa totală al comunei Aluniş este de 4053 ha

Comuna Aluniş face parte din județul Mureș și este alcătuită din trei sate, şi anume:

• Satul Aluniş;
• Satul Lunca Mureşului;
• Satul Fiţcău.

Vecini:

• la nord este delimitat de hotarul  localităţii  Ruşi – Munţi;
• la sud  este delimitat de hotarul localităţii  Ideciu de Sus;
• la est este delimitat de  hotarul localităţii Idicel Pădure şi Vârful Zăspad;
• la vest este delimitat de râul Mureş .

   Comuna Aluniș este înfrățit cu următoarele localități: Cigánd și Dunaszentbenedek din Ungaria

            Aspectul actual al reliefului în zona Aluniș, este rezultatul evoluţiei desfăşurate în neogen şi cuartenar, ca urmare a condiţiilor favorabile pe care le-a oferit acest teritoriu pentru activitatea factorilor modelatori.

            Dispunând de condiţii naturale deosebit de variate şi prielnice unei ample dezvoltări economice comuna Aluniş este favorizată de un relief armonios.  Satul Aluniş este unul dintre cele mai vechi aşezări rurale de pe cursul superior al Mureşului, prima atestare documentară a localităţii datând din anul 1.228.

            Aşezarea comunei este deosebit de pitorească. La hotarele estice ale comunei se ridică Vârful Zăspadului (1.241 m) unul dintre cele mai înalte vârfuri ale Munţilor Ghurghiului. Către N-E se văd culmile Munţilor Călimani, cel mai apropiat punct de importanţă fiind Vârful Scaunul Domnului  având înălţimea de 1.381 m.

            Datorită reliefului şi poziţiei sale geografice zona comunei Aluniş se caracterizează printr-un climat temperat-continental.

            Clima,  judeţului Mureş este climatic-continentală cu veri călduroase şi ierni lungi şi reci, cu precădere în zonele montane din nord-estul judeţului. În partea de Vest a judeţului, verile sunt mai secetoase şi mai calde. Luna cu temperaturile cele mai ridicate este Iulie, iar luna cu cele mai scăzute temperaturi este Ianuarie.

            Precipitaţiile variază între 500 mm pe an în partea de Vest şi 1000-1200 mm pe an în zona montană. Vânturile predomiante sunt cele de Vest şi Nord-Vest, cu intensitate şi frecvenţă mijlocie.

            Reţeaua hidrografică principală este reprezentată de râul Mureş şi pârâul Fiţcău.

            Existenţa unor resurse naturale de suprafaţă şi a unor bogăţii naturale ale solului, contribuie la ridicarea potenţialului economic al comunei. Resursele naturale de suprafaţă din comuna Aluniş sunt reprezentate de pădurile - fondul forestier, suprafeţele agricole, flora şi fauna care se află pe teritoriul comunei.
            Pădurile sunt una din cele mai importante resurse naturale, având o valoare deosebită pentru mediu şi economie. Din totalul fondului forestier, suprafaţa pădurilor ocupă cel mai important loc, între care cele mai extinse fiind pădurile de foioase şi pădurile de răşinoase.
Suprafaţa agricolă a comunei Aluniş este de 2540 ha, din care teren arabil 788 ha, păşuni 568 ha, fâneţe 1179 ha, livezi şi pepiniere pomicole 5 ha.

            În comuna Alunş există aria protejată, Rezervaţia de Lalele pestriţe (Fritillaria meleagris) din Lunca Mureşului.

            Din cauza condițiilor climaterice favorabile, teritoriul comunei este locuit din cele mai vechi timpuri. Cu ocazia săpăturilor ocazionale au fost descoperite  diferite urme arheologice . Astfel au fost identificate de către specialiști, unelte din epoca pietrei, unelte, arme și ceramică din epocile bronzului și a fierului.

             Începuturile istoriei  medievale a localității  se datează din secolele XI – XII, când odată cu organizarea apărării granițelor estice ale Regatului Ungariei, în partea estică a Transilvaniei au fost așezate maghiarii, secuii, uzii, pecenegii. Au fost formate și domenii regale.

            Prima atestare documentară a  comunei se datează  din 1228, când numele satului apare într-o diplomă regală  sub forma de  „ locus qui vocatur Mogorreuu”. Conform conținutului diplomei, regele Ungariei Andrei al II-lea dăruiește domeniul de la Geaca și Goreni lui Dionisie al II –lea din neamul Tomai, de la care se trage și familia Bánffy – cel mai important posesor din localitate.

            Posesorii satului au contribuit la ridicarea  construcțiilor laice și eclesiastice  din localitate .

            Astfel comitele Tamás de Losonci-Bánffy construiește o cetate la începutul secolului al XIV-lea .Cetatea , numită „Mentővár”  a servit ca loc de refugiu pentru populația satului , până în a doua jumătate a secolului al XVI-lea .

             Tot familia Banffy  a ridicat un castel fortificat la sud de biserica reformată . Documentele vremii păstrează descrierea frumuseții și bogăției acestui castel  din timpul doamnei Alia Maria , posesoara renumită a satului de la mijlocul secolui al XVII-lea . Năvălirea tătarilor dintre anii 1658-1661 a distrus și această construcție.

            Biserica reformată datează de la începutul secolului al XIV-lea . A fost construită în stil gotic din donația patronului Tamas .Biserica a fost lărgită în secolul al XV-lea .Turnul bisericii a fost ridicat în 1823 din ruinele cetății Mentovar .

            Prima biserică ortodoxă din lemn a fost construită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea din donația familiei Banffy .

  În locul  bisericii din lemn , în 1824 a fost ridicată actuala clădire a bisericii ortodoxe